luni, 25 octombrie 2010

Alte cărţi pe scurt

Pentru că da, din nou am avut noroc de cărţi bune şi ghinion de timp în care să le povestesc. Într-o ordine relativ cronologică, iată.

  • Julian Barnes, "Arthur & George". Arthur e Arthur Conan Doyle, George nu e faimos. Arthur creşte doar cu mama şi surorile lui, studiază pentru a ajunge doctor şi începe să-şi scrie nuvelele dintr-un capriciu, fără să se aştepte să-i devină sursă de venit şi celebritate. George, fiul vicarului dintr-un sătuc englezesc, creşte privit cu suspiciune de cei din jur şi devine avocat specializat în cazuri plictisitoare. Drumurile celor doi se întâlnesc când George e condamnat pentru uciderea monstruoasă a unor animale din satul său, iar vicarul îi scrie lui Doyle, cerându-i să-şi aplice talentul de detectiv pentru a rezolva cazul. De ce merită citită? Pentru că e, pe alocuri, o reinterpretare bună a poveştilor cu Sherlock Holmes, iar în rest o frumuseţe stilistică şi de limbaj. Pentru că poveştile se leagă frumos. Pentru că e bazată pe fapte reale. Şi pentru că finalul e imprevizibil.
  • Orhan Pamuk, "Mă numesc Roşu". Genul de carte pentru care vrei să mergi cu metroul la capătul oraşului, doar ca să mai citeşti câteva capitole. E o poveste cu sultani şi artişti, o carte despre cărţi şi ilustraţii, o fereastră într-o epocă şi o lume complet necunoscute mie. Primul povestitor este recent decedatul Elegant Efendi, ilustrator pentru bogat ornamentatele cărţi ale sultanului. Urmează la "microfon" colegii lui de atelier, un povestitor abia întors în Istambul şi femeia pe care o iubeşte de jumătate de viaţă, evreica pe jumătate croitoreasă şi pe jumătate peţitoare, ba chiar şi ilustraţiile agăţate într-o cafenea. Curge frumos, nici prea încurcat, nici prea tern, iar finalul, deşi puţin previzibil, e un artificiu drăguţ. Recomand varianta în engleză, dacă aveţi chef să învăţaţi cuvinte noi şi frumoase.
  • Bill Bryson, "Mother Tongue". Că tot ziceam de cuvinte. Britanico-americanul (sau americo-britanicul?) analizează naşterea, evoluţia şi perspectivele limbii engleze. Un fel de "lingvistică pentru toţi", fără pretenţii şi termeni specializaţi, plină de anecdote şi comentarii amuzante. Lituaniana, se pare, e limba europeană cea mai apropiată de sanscrită, iar vocabularul englezei de azi e majoritar de origine normandă, deşi termenii anglo-saxoni acoperă cele mai importante aspecte ale vieţii şi sună mai natural vorbitorului nativ: "we feel better with a «hearty welcome»  than after receiving a «cordial reception»". Celor care se plâng de scrierea neregulată, Bryson le aminteşte că încercările de regularizare "almost always hav a sumwut stranj and uneskapubly arbitrary luk about them, and ov cors they kawz most reederz to stumbl". Faină, deci, şi amuzantă cât să-ţi sperii colega de cameră râzând spontan. Cum, mă, să-ţi denumeşti biserica Saint-Andrews-of-the-Wardrobe?

Atât, că sunt ocupată cu petreceri şi experimente culinare. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu