miercuri, 18 noiembrie 2009

Fericiri mici

S-a mai zis şi-o să se mai zică: fericirea nu e chestia aia mare, care te izbeşte odată peste ceafă de-ţi zguduie celulele. Fericirea e seria de fericiri mici, de mulţumiri momentane, de păci (permiteţi-mi pluralul) de cinci minute.
Fericirea e priveliştea oraşului pe care îl iubeşti şi îl urăşti, seara, de la etajul 7, sub pătură şi în papuci pufoşi. Sau discuţia cu un prieten nou despre vieţile voastre atât de diferite şi oamenii pe care vă uimesc pe amândoi. Sau mirosul de popcorn la cratiţă, ars şi împrăştiind fum gros în toată bucătăria. Sau berea cumpărată din primul aproape-salariu omului care te-a împins de la spate să crezi în tine. Sau chiulul nevinovat de la un seminar şi foşgăitul prin frunze uscate, pe sfârşit rece de toamnă. Sau cărţile cumpărate spontan, pentru că treceai pe lângă târgul de carte şi aveai bani în buzunar.
Astea au fost fericirile mele mici, de luni până azi. Bucăţelele de bine pe care mi-ar părea rău să le uit printre rânduri. Test neanunţat: pe voi ce v-a bucurat din 16 noiembrie 2009 încoace? Care v-au fost, vorba Twitter-ului, cele #3lucruri frumoase?

2 comentarii:

  1. Băi, n-ai idee cât mă bucur pentru tine. Gen.
    Cele 3 lucruri frumoase de luni până azi... şedinţa Advice, supriza făcută de Paula azi (mi-a şterpelit decât o revistă) şi cele două cărţi pe care mi le-am făcut cadou tot azi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Jurnalul Oanei Pellea, Jurnalul lui Salvador Dali, Cheri, concertul Emeric Imre, supa lu' frate-miu de mai devreme, stropii de pepsi din cana mea de ceai, bomboanele milka pe care trebuia să le fac cadou şi le-am păstrat pentru mine, mâinile ridicate spre tavan şi zâmbetul lu' frate-miu, cărţile ce aşteaptă să-l sfârşesc pe dali.

    RăspundețiȘtergere